Analiza lui Chiron – Lectiile vietii tale

In mitologie, Chiron era un centaur (jumatate om, jumatate cal), dar diferit de ceilalti centauri, care erau salbatici si impulsivi. El era intelept, bland si dedicat cunoasterii.
Povestea lui este una a respingerei si a durerii, fiindca era diferit, mama lui l-a respins, iar tatal lui nu l-a recunoscut. Totusi, Chiron a devenit elevul zeului Apollo, care i-a transmis arta vindecarii, muzica, intelepciunea.
Tragedia vietii sale a venit atunci cand a fost ranit accidental de o sageata otravita a lui Hercule. Fiind nemuritor, rana nu se putea vindeca, iar durerea era continua. Desi putea vindeca pe oricine, nu se putea vindeca pe sine.
La final, din compasiune pentru Prometeu (care era chinuit pentru ca a adus oamenilor focul), Chiron a ales sa ii ia locul in suferinta. Zeii, impresionati, i-au dat eliberarea prin transformarea sa pe cer, constelatia Sagetatorului sau, in alte surse, a Centaurului.
In astrologie, Chiron este numit „Vindecatorul ranit”. El arata in harta natala rana noastra cea mai profunda, locul unde ne simtim respinsi, nevazuti, insuficienti.
In acelasi timp, arata si darul nostru de vindecare pentru altii. Acolo unde am suferit cel mai mult, putem aduce alinare celor din jur, pentru ca stim cum se simte durerea lor.
Ce aduce Chiron in viata ta?
Aceasta poveste simbolizeaza exact si o parte din povestea ta pe care o poti intelege prin analiza lui Chiron din Astrograma Karmica.
Chiron reprezinta acele zone vulnerabile din viata ta, unde poti experimenta durere si suferinta, dar si zonele in care ai cele mai mari lectii de invatat si cele mai mari oportunitati de vindecare.
Dai din ce ai, pe scurt. Dar inainte sa stii ce ai, e necesar sa dezvolti, sa inveti, sa experimentezi. Sa cultivi.
Cat costa?
Analiza lui Chiron: 50 lei
Cum comand?
Poti comanda analiza folosind formularul de mai jos.
Analiza o primesti in format scris, in maxim 10 zile de la plata comenzii.
Nota
Asa cum fiecare an are doar patru anotimpuri, si Universul are ciclurile sale. Primavara, vara, toamna si iarna se repeta pentru toata lumea, dar fiecare le traieste diferit. Energia este aceeasi, dar povestea fiecaruia este unica.
La fel functioneaza si astrologia. Exista 12 zodii si ca atare, avem tot atatea case astrologice. Cand o planeta se misca, ea activeaza aceeasi zona de viata pentru toti cei care au acelasi ascendent. De aceea, uneori mesajele astrologice indica aceleasi teme pentru mai multi oameni, doar ca ele vor fi traite diferit, fiecare este UNIC in felul sau, are propria poveste de viata.