Incepem saptamana in forta, cu un entuziasm pe care aproape uitasem ca il mai avem ascuns pe acolo pe undeva, acoperit de frici si de iluzii.
Inca visam mult, visam frumos si parca, oricat de entuziasmati suntem, nu putem inca sa turam motoarele. Nu prea ne apucam de nimic, avem tendinta asta de a amana, de a ne gasi scuze si printre cele mai uzate scuze ar fi “lipsa timpului”.
Insa astea sunt si printre ultimele zile in care suntem lasati cumva sa mai visam cu ochii deschisi. Pentru ca, dupa aceasta saptamana, Universul ne va scoate la tabla si nu o sa ne intrebe ce-am visat, o sa ne intrebe, in schimb, ce-am facut in tot acest timp.
Pana atunci, insa, ne concentram pe raspunsurile pe care ni le putem da acum…
Cum ne impartim timpul, cat de eficienti suntem, cat de multumiti suntem in prezent in relatia de dragoste, la job, in familie?
E important sa incepem sa identificam problemele, golurile, suferintele si abia apoi sa incepem, timid, ce-i drept, sa visam la schimbare.
E o tendinta de agresivitate in jur, unele nemultumiri adunate, poate chiar ani de-a randul, incep sa iasa la suprafata si pot incepe sa produca efecte. Avem tendinta de a gasi vinovati in alte parti, ne e foarte usor sa aruncam cu vorbe grele.
Deci, un pic de cumpatare nu strica. Incepe o perioada de transformare intensa pentru fiecare dintre noi si e important sa avem rabdare si sa fim toleranti cu noi insine, dar si cu cei din jur.
Iata cum va fi saptamana 4 -10 Martie 2024 pentru fiecare Zodie in parte:
Cuprins
Horoscop Berbec
Incepe un nou capitol al vietii tale. Probabil ca ai de luat o decizie destul de dificila, insa pare ca ai inceput sa iti dai seama ce vrei si ce-ti trebuie si acum nu-ti ramane decat sa faci pasul. O persoana poate sa aiba o influenta extrem de mare in ceea ce priveste cariera ta, e vorba de cineva care poate sa te ajute sa avansezi, sa obtii o marire, sa-ti gasesti un job care sa-ti placa. Atentie insa la cheltuieli. Extravaganta costa.
Important este sa incepi curatenia. Sa te detasezi de cei care au o influenta negativa asupra ta. Iar evenimentele din urmatoarele zile te vor ajuta sa iei cea mai buna decizie pentru tine. Plus ca posibilitatea unei noi aventuri te poate face acum sa revii putin la viata, sa te incarci cu energie buna. Deci nu te crampona in mici detalii, nu-ti complica viata degeaba. Si vezi ca pot sa apara disensiuni in cuplu, probabil ca e vorba despre opinii diferite, despre idei diferite si va trebui sa ajungeti la o intelegere.
Horoscop Taur
E multa forfota in jurul tau si actiunile celorlalti te influenteaza mai tare decat crezi. E important sa intelegi ca nu poti si nu trebuie sa convingi pe nimeni sa ramana, sa procedeze asa cum ai face-o tu. Nu lasa pe nimeni sa-ti strice buna dispozitie, fii atent/a la momentele in care corpul te atentioneaza si incearca, macar in aceste zile, sa te tii departe de locurile toxice.
Vei avea tendinta de a pune presiune in ceea ce priveste munca, s-ar putea sa fii tentat/a sa actionezi de dragul unora si sa uiti ca ai si tu nevoi, ca ai si tu limite. E important sa iti asculti instinctul si sa-ti gasesti curajul de a actiona pentru binele tau. Primul pas este sa-ti recunosti tie insuti ca nu iti mai este bine intr-un loc anume, sa nu incerci sa cosmetizezi adevarul despre ceea ce simti. Si in momentul in care vei incepe sa eliberezi toata energia negativa, ce asteapta sa fie scoasa afara, vei vedea ca vor incepe sa se aseze lucrurile, vei vrea sa faci mai mult, mai bine, vei vrea poate sa incerci ceva nou.
Horoscop Gemeni
E importanta disciplina, Gemeni. Mai mult decat crezi. E important sa nu-ti pierzi speranta, sa continui sa muncesti, sa oferi, chiar daca nu vezi roadele imediat. Si e bine sa faci asta acum pentru ca Universul te supune la unele teste. Te pune in situatii limita, in situatii in care fuga pare o optiune mult mai buna. Deci nu cauta solutii rapide si nu abandona nimic la primul hop.
Si nu-ti va fi usor sa faci asta. Parca tot apar lucruri, situatii ce te distrag, parca tot timpul apare altceva de facut si ai tendinta de a amana la infinit anumite sarcini. Consecventa si rabdare. Astea-s armele cu care vei izbavi. Sfatul e valabil si cand vine vorba de relatii. Pot sa apara mici neintelegeri, incepi sa observi poate niste atasamente toxice, incepi sa te intrebi de ce lucrurile stagneaza, desi tu simti ca ai nevoie de mai mult. Incearca sa te desprinzi, sa-ti faci curaj sa actionezi asa cum iti spune inima, dincolo de orice altceva.
Horoscop Rac
Incepi sa te cunosti din ce in ce mai bine si s-ar putea sa te surprinzi facand lucruri ce nu prea-ti stau in fire. E atat de frumos cand incepi sa te iubesti, sa te tratezi frumos, e atat de intensa energia ca-ti da senzatia ca poti muta muntii din loc. E un inceput de luna extraordinar, plus ca, in ceea ce priveste o relatie de iubire, se intampla lucruri minunate. E cu pasiune si cu multa dorinta. E bine sa fii deschis/a, sa nu pornesti totusi la drum cu frica, sa nu compari, sa nu presupui.
Comunicarea e cheia. Atata timp cat vorbesti despre si pentru tine cu iubire, atata timp cat stii ce vrei, nu te vei mai intoarce niciodata la cum erai in trecut. Se rearanjeaza lucrurile in viata ta si in plan personal si in ceea ce priveste partea profesionala. Intri pe un drum drept si nu-ti ramane decat sa mentii ritmul. Fa-o, insa, pentru tine, in primul rand. Iar Universul te va rasplati intru totul pana la final de luna.
Horoscop Leu
Ti-ai cam invatat lectiile in Februarie si incepi lungul drum al cunoasterii. Insa parca tot ce vrei acum e sa prinzi viteza, sa faci o gramada de lucruri in acelasi timp si uite asa, nu faci decat sa-ti dai motive pentru noi si noi dezamagiri. Lucrurile nu se intampla intotdeauna asa cum ai vrea tu, cand ai vrea tu si asta nu trebuie sa te descurajeze. Fii bland/a cu tine insuti, da-ti timp sa asimilezi tot ce ai trait in ultima vreme si incearca sa gasesti scopul unor intarzieri.
In spatele oricarui obstacol, stau o lectie si o directie. Analizeaza in functie de ceea ce traiesti. Iti este testata rezistenta, ori e doar un semnal de alarma de la Univers ca acolo unde usa sta inchisa de prea mult timp, nu mai are rost sa bati? Ce beneficii iti aduce o relatie, un job, o convingere, o rutina? Cat de mult rau iti face? Pune in balanta si alege. Si fii cu bagare de seama daca incepi acum o relatie… de orice fel. Esti dispus/a sa te angajezi pe deplin? E asta ceea ce iti doresti pentru tine? Sau doar incerci sa te aliniezi majoritatii?
Horoscop Fecioara
Incepi sa fii din ce in ce mai constient/a de farmecul personal. Pare ca iti place ceea ce vezi atunci cand te privesti, pare ca esti dispus/a sa incerci ceva nou, poate o relatie amoroasa, poate o noua colaborare. Si poate ca asta este cea mai buna varianta pe care o poti alege ca sa-ti dai seama cat de mult efect mai are trecutul asupra prezentului. Inca te temi, desi inima iti spune sa mergi acolo?
Cat de real este motivul din cauza caruia iti este atat de frica. E important sa intelegi acum daca teama ta e justificata, ori daca e doar despre faptul ca n-ai reusit sa te impaci cu unele alegeri din trecut. Esti sustinut/a cand vine vorba de schimbare, ca e vorba de o rutina, de o idee, de un loc… Si e un moment bun sa-ti setezi obiective, sa iti dai voie sa visezi, sa speri, sa crezi. Incearca sa faci toate lucrurile astea, desi starea pe care o ai zilele astea nu este dintre cele mai bune. Poate sunt doar ingrijorari ce-ti umplu inutil mintea si nu te lasa sa vezi cat de mult potential exista intr-o situatie.
Horoscop Balanta
O relatie sufera transformari in perioada asta, ori incepe o alta noua pe neasteptate. Vin sanse de unde n-ai fi crezut vreodata ca se va putea naste ceva atat de frumos. Insa e timpul sa te organizezi, sa te aduni si sa iti dai seama ce vrei sa faci de acum incolo. Va exista poate si un punct de cotitura si nu vei mai putea amana la nesfarsit o decizie. Iar daca simti ca stresul te copleseste, cauta solutii ce te fac sa te relaxezi.
Nu prea esti dispus/a sa risti, sa incerci ceva nou si ai putea avea tendinta de a fugi de unele responsabilitati. Tot ce ramane nerezolvat o sa te prinda din urma, la un moment dat, asa ca fa un pas in spate si analizeaza o situatie prin care treci si te afecteaza enorm si incearca sa intelegi de ce nu-i poti pune capat. Poate simti ca viata ta nu mai are stabilitatea aia ce te tinea intr-o zona de confort si asta s-ar putea sa te faca sa reactionezi exagerat la unele remarci. Pastreaza-ti calmul si intreaba-te ce vrei cu adevarat.
Horoscop Scorpion
Se poate intampla ceva care sa-ti schimbe complet un plan, o convingere, o proiectie… Poate e vorba despre o simpla distragere, insa poate sa fie vorba si de un eveniment, o discutie care sa te faca sa te razgandesti, sa iti dai seama ca poate ai procedat gresit intr-un moment anume din trecut. Fii sincer/a cu tine, cu cei din jur si ai incredere ca poate acest nou drum iti va aduce fix ce-ti trebuie, te va purta prin locuri extraordinare si te va incarca cu multa energie.
E important sa-ti cunosti scopul, sa nu-ti pierzi speranta, sa intelegi daca dorintele tale te hranesc pe tine sau sunt menite sa indeplineasca unele asteptari din exterior. Si mai e important si motivul pentru care continui sa duci poate o batalie ce-ti consuma toata energia. Daca esti intr-un conflict cu cineva, da-ti timp sa te calmezi si sa intelegi ce vrei sa obtii de la persoana respectiva, cum vrei sa controlezi tu situatia, ce te enerveaza cel mai tare la omul respectiv. Apoi schimba-ti tu punctul de vedere, renunta tu la lupta, daca simti ca acolo nu mai e nimic din ceea ce merita salvat.
Horoscop Sagetator
E rost de crestere, incepi sa te dezvolti, o afacere incepe sa infloreasca, incep sa se linisteasca apele dupa o perioada in care parca si cea mai nesemnificativa sarcina suplimentara reusea sa te copleseasca. Ai nevoie de odihna, ai nevoie de claritate sa poti vedea toate sansele alea minunate ce apar acum. Insa e la fel de important sa fii constient/a ca meriti, ca esti vrednic/a, ca poti mai mult. Si poate sa apara cineva nou in viata ta care sa te sustina enorm, financiar, in plan profesional sau amoros.
Probabil simti acum ca ai nevoie de mai multa libertate, ca incorsetarea din prezent nu-ti ofera spatiu suficient nici macar sa visezi. Nu uita ca poti oricand sa alegi sa te eliberezi, sa faci spatiu, sa renunti la ceva, sa adaugi ceva. Sigur ca unele evenimente nu pot fi prevenite, nu poti dicta altcuiva cum sa procedeze si nici nu-ti poti impune propriul punct de vedere, insa poti sa decizi cum reactionezi la tot ce ti se intampla. Te plangi sau gasesti o cale de a iesi de acolo?
Horoscop Capricorn
Mare atentie la tot ce-ti asumi ca vei face de acum incolo, la angajamente, la promisiuni pentru ca fie nu le vei putea duce pe toate la bun sfarsit, fie te vei epuiza incercand sa arati ca te poti descurca cu toate. In plus, de unde atata presiune? Da-ti voie sa te mai bucuri si de viata, incearca sa te detasezi putin de unele sarcini. Sparge rutina cu o activitate noua, ofera-ti timp pentru tine. E cel mai bun lucru pe care il poti face in perioada asta.
Pare ca se acumuleaza tensiune intr-o situatie din viata ta si parca incep deja sa sara scantei. O situatie ajunge la apogeu acum si s-ar putea sa decizi ca e timpul sa renunti la ceva anume, sa renunti sa mai astepti, sa mai dai sanse, sa mai permiti oricui sa te constranga, sa renunti la un comportament nesanatos, la o relatie ce a devenit toxica. Sa nu-ti fie teama ca vei deregla un sistem aparent solid in cazul in care vei lua o decizie ce-ti va schimba radical viata. Pana la urma, ce incerci sa protejezi?
Horoscop Varsator
Incepi sa-ti impingi limitele la maximum. Ai idei noi, ai energie, ai speranta si simti, dupa mult timp, ca modul in care procedai in trecut nu te mai ajuta acum, dimpotriva, mai mult te incurca. Treci intr-o noua etapa, o etapa in care inveti sa te reinventezi, sa te descoperi si sa intelegi ca, odata ce-ti pui ceva in minte, nimeni nu are cum sa intervina si sa-ti curme visul. Niciun obstacol, nicio parere, nici judecata venita din partea celorlalti.
Cand stii ce vrei, nimic nu te poate intoarce din drum. Nici macar frica. Insa intrebarea este daca esti dispus/a sa lasi in urma unii oameni, unele convingeri puternice, daca poti lasa in urma un job, o locuinta, orasul in care traiesti. E extrem de frumoasa energia, e incitanta si in acelasi timp provocatoare pentru ca ti se cere sa renunti la tot ce credeai ca stii despre tine si esti incurajat/a sa mergi intr-un loc despre care nu stii mai nimic.
Horoscop Pesti
Sunt probabil unele situatii legate de familie ce te tot macina, ai vrea sa faci de toate pentru toti si cu toate astea, pare ca nu mai reusesti sa multumesti pe nimeni. Si uite asa iti faci procese de constiinta, te condamni pentru ce nu poti face si nici macar nu esti constient/a de eforturile sustinute pe care le faci zi de zi pentru altii. E bine sa incepi sa te intrebi cat de mult te sacrifici pentru binele altcuiva, cat de mult te afecteaza aceste situatii si sa incerci sa te uiti mai degraba la tine, la starea ta de bine.
La munca, ti se dau sanse si e important sa nu-ti pierzi entuziasmul, curajul si pofta aia nebuna de a invata. E bine sa fii constient/a ca atunci cand te confrunti cu ceva nou, sunt sanse mari sa gresesti, sa stagnezi. Nu lasa insa micile obstacole sa te dezamageasca. Ai nevoie de o disciplina de fier si poate ai nevoie de o schimbare. Poate iti dai seama ca faci ceva ce nu-ti place, ca altceva te-ar incanta si ti-ar dezvalui adevaratul potential. Tine doar de tine… de cat curaj ai sa schimbi directia.