Pe 25 Martie, Zeul Razboiului, Marte, isi incepe calatoria in Rac. O calatorie emotionala si chiar coplesitoare. Nu vom mai putea ignora elefantul din camera, nici nu ne vom mai putea nega ranile. Este foarte important ca in urmatoarea perioada sa ne deschidem inima. Pentru ca Marte in Rac poate sa aduca vindecarea.

Sa incepem insa cu Marte, Planeta ambitiei, a succesului, a deciziilor. Marte castiga cu orice pret, are forta si nu suporta dramele. Este o Planeta pasionala care vrea si obtine totul si… un pic mai mult.

Racul, in schimb, este pe alta frecventa. Aici totul este sentimental, emotional, tandru, intuitiv. Prin urmare, Marte nu se simte foarte bine in Rac. Marte vrea sa se miste, nu are timp sa zaboveasca, iar Racul se mai lasa purtat si de emotii, vrea sa contempleze.

Marte in Rac este asadar capricios si cere sinceritate. Cu alte cuvinte, suntem indrumati sa privim in interior, sa vedem ce sentimente clocotesc acolo, chiar daca este dureros sau incomod. Este, daca vreti, un semnal de alarma asupra tuturor acelor sentimente pe care le reprimam.

Urmatoarele doua luni vor sta sub semnul emotiilor. Probabil ca viata ne va pune in fata unor situatii extreme, provocatoare. Asa ca, desi este mai comod sa ne retragem in zona noastra de siguranta, unde avem falsa credinta ca nimic rau nu ne poate atinge, vom primi energia necesara de a face schimbari, de a sta fata in fata cu noi insine si de a elibera tot ceea ce nu ne mai face bine.

Poate ca ar trebui sa invatam sa nu mai stam in defensiva, sa cautam aprobari din partea celorlalti, sa ne ascundem durerile sub pres. Si poate ca ar fi bine sa nu-i mai facem pe ceilalti vinovati de modul in care ne simtim. Lectia empatiei n-a fost nicicand mai importanta ca acum.

Fa ceea ce simti si fa-o cu dragoste

Gandeste-te la lucrurile care te inspaimanta cel mai tare, la alegerile pe care tot amani sa le iei de frica sa nu cumva sa gresesti. Ce s-ar putea intampla daca, macar o data in viata, alegi sa risti, sa invingi frica? Nimeni nu-ti poate garanta nici succesul, nici infrangerea. Oare merita sa traiesti insa cu regretul ca nici macar n-ai incercat?

Drumul vindecarii, pe care vrea sa te readuca Marte in Rac, nu este cel mai prietenos drum. Este o calatorie zbuciumata, cu frustrari, cu sentimente pe care n-ai vrea parca sa le scoti la suprafata, daca inca dor.

Nu trebuie sa uiti ca, oricat de greu ar fi drumul, daca il parcurgi cu dragoste, cu bunatate, cu compasiune fata de cei pe care ii intalnesti, poti sa il mai indulcesti.

Racul reprezinta tot ceea ce tine de casa, de familie, de figura materna, in special. Pentru el, casa este templul lui. Asa ca este posibil sa te concentrezi mai mult in aceasta perioada pe lucruri ce tin de stabilitate, de casa, de familie. Vei apara si vei proteja tot ceea ce iubesti cu inflacarare.

Este posibil sa apara si sentimentul de nostalgie. Trecutul poate sa se simta mai prezent ca niciodata. Insa acesta este semnalul ca trebuie sa eliberezi si sa inchizi. Daca vrei sa renunti la o relatie in care simti ca nu te mai regasesti, daca simti ca trebuie sa renunti la unele tipare, atasamente, poti sa o faci cat timp Marte se afla in Rac. Este important sa fii sincer(a) cu tine insuti, sa iti recunosti greselile si durerile si sa te ierti!

Marte in Rac vrea sa te invete ca nu trebuie sa cauti vindecarea in locul in care ai fost ranit, in persoana care te-a ranit. Cauta in tine raspunsurile, vezi de ce actionezi intr-un anume mod, ce actiuni te-au adus in punctul in care esti acum si cum poti sa schimbi!

Daca te-ai nascut cu Marte in Rac

Esti o persoana loiala, grijulie, uneori poate mult prea protectoare cu cei dragi. Viata ta este strans legata de casa, de familie, de emotii. Muncesti extraordinar de mult si pentru tine, dar mai ales pentru altii. Esti genul razboinic, conducator loial care isi apara cu orice pret tot ce are elm ai drag.

Cand faci ceva, faci cu inima. Cand vrei ceva, iti pui tot sufletul in acea dorinta. Nu reactionezi foarte bine la schimbari. Iti place stabilitatea, adori confortul.

In momentul in care nu mai reusesti sa iti controlezi emotiile, poti sa actionezi destul de acid, ai izbucniri de tot felul, iti este greu sa te abtii. Asa ca de cele mai multe ori eviti confruntarile deschise. Nu reactionezi foarte bine nici cand unii si altii iti stau in cale, sau iti pun piedici.

Esti o persoana senzuala, deschisa in ale amorului. In dragoste, dai tot pentru conexiunea aceea stabila, plina de iubire si de pasiune. Insa este greu pentru cineva sa iti castige inima. Nu te deschizi fata de o persoana pana cand nu te simti in siguranta.

Sursa foto coperta: Image by Freepik.