Traim vremuri greu incercate de razboi, pandemie, saracie, dezastre naturale si poate ca ceea ce are nevoie omenirea in aceste momente este putina bunatate, putina emotie, putina empatie. Asa ca nu putem decat sa imbratisam energia plina de compasiune si de iubire pe care o vom simti in perioada urmatoare.

Soarele iese din Varsator pe 19 Februarie si intra in Pesti, iar in aer se simte deja valul schimbarii. Nimic nu sta pe loc atunci cand Soarele se afla in Pesti. Totul capata sens, amploare, toate sentimentele noastre se trezesc la viata.

Este practic un test pe care va trebui sa il trecem in urmatoarea luna de zile. Iar daca nu ne-am pregatit suficient pentru el, cu singuranta il vom pica. Este, daca vreti, un drum cu doua sensuri. Iar noi putem sa alegem. Mergem inainte, evoluam, ne urmam propriul drum? Sau cadem in capcana iluziilor, ramanem blocati in dependente si tipare? Drumul este insa anevoios si este greu sa alegem intotdeauna calea corecta. Mai ales ca o sa simtim mult in perioada urmatoare, o sa preluam si din emotiile celorlalti si va fi tot mai greu sa razbatem, sa intelegem ca ceilalti au nevoie de ajutorul nostru, insa si noi insine avem nevoie de ajutorul nostru. Si atunci cand tragem linie? Cand ne oprim?

Cum se schimba insa lucrurile atunci cand Soarele ajunge in Pesti? Ei bine, vom incerca sa cautam mai degraba acele lucruri care ne satisfac, care ne fac inima sa bata mai tare, care ne odihnesc sufletul. Suntem mereu in miscare, neobositi sa-i multumim pe altii, sa ne facem datoria si uitam sa ne odihnim. Uitam sa ne luam o pauza, sa ne uitam in interiorul nostru si sa vedem ce-a mai ramas acolo.

Soarele in Pesti nu este despre a actiona, este mai degraba despre a te opri, despre a visa, despre a-ti imagina. Si Soarele in Pesti este despre iubirea neconditionata, despre devotament, despre iubire. Poate ca nu vom reusi sa ne exprimam sentimentele atat de usor, poate ca nu vom verbaliza iubirea, insa cu siguranta ea se va simti puternic. Si vom da sanse celor din jur, vom fi dispusi sa dam o mana de ajutor si sa ne retragem apoi ca sa ne recastigam energia. Urmeaza si o perioada in care nu mai simtim nevoia sa ne certam, sa pornim lupte fara sens. Ni se cere sa renuntam insa la toxicitate, la acei oameni carora le suntem devotati, desi asta ne face mai mult rau.

Energia Soarelui in Pesti

Este o energie a iertarii, o energie a eliberarii, o energie a sperantei. Este, daca vrei, o ocazie de a preda controlul si de a face sacrificii, dar si o sansa de a te lasa purtat pe taramuri ceva mai spirituale. Pentru ca sezonul Pestilor este emotional, este intuitiv, este sensibil si empatic. Si poate ca tot ce am invatat in sezonul Varsatorului isi gaseste acum aplicabilitatea.

Sigur ca nu totul este lapte si miere. Daca ne referim la partea mai intunecata a perioadei, este important sa lucrezi la sentimentul de victimizare. Este important sa nu te inrolezi in pozitia de salvator al omenirii fara sa te protejezi. Pentru ca exista o tendinta deloc nesanatoasa de a ramane in relatii toxice, care iti fac rau, doar pentru ca ai falsa impresie ca il poti salva pe celalalt. Asta vrea Soarele in Pesti. Sa iesi din amorteala si sa incetezi sa ii mai salvezi pe altii ca sa iti distragi atentia de la tine insuti. Incearca sa iti recapeti puterea si sa te vindeci ca sa o iei de la capat. Intuitia te va ajuta in perioada urmatoare sa iei cele mai bune decizii. Nu va fi o perioada usoara, linistita, pentru ca iluziile vor fi prezente la orice pas. Insa ce schimbare este cu adevarat usoara?

Daca te-ai nascut cu Soarele in Pesti?

Esti o persoana visatoare, cu credinte bine impamantenite in firea ta plina de imaginatie si misticism. Si esti o persoana capabila de devotament dus uneori la extrem.

Esti si o fire plina de compasiune care parca poarta tot timpul un val pe ochi si este incapabila sa vada dincolo de bunatatea ei. Pentru ca esti o persoana altruista, nu poti sa intelegi de unde izvoraste rautatea. Si ai tendinta de a-i vedea pe ceilalti prin propriul filtru, lucru care te duce foarte departe de realitate. Si atunci cand esti cu capul in nori, oricine te poate pacali usor.

Ai un suflet mare si incerci sa faci din viata asta un loc mai bun in care sa traiesti. Ai si tendinta de a visa mult si inalt si cateodata parca nici nu-ti vine sa revii la realitatea cruda. Nu este insa intotdeauna bine sa incerci sa scapi de realitate. Cateodata trebuie sa o mai si infrunti, sa parasesti taramurile tale fanteziste si sa dai piept cu viata reala, cu oamenii din ea, cu dificultatile din ea.

De multe ori preferi sa eviti o cearta decat sa superi pe cineva. Insa asta reuseste sa te macine pe interior mai mult decat crezi. Si ai tendinta de a te sacrifica pentru binele comun.

Ai o minte care gandeste liber si o inima buna gata mereu sa sara in ajutor. Si reusesti sa ii atragi pe ceilalti cu spiritul tau plin de compasiune si generozitate. 

Cum iubesc nativii Pesti?

Pestii sunt vesnicii indragostiti ai zodiacului. Ei iubesc ideea de iubire, idealizeaza sentimentul si ideea de partener perfect atat de tare incat, atunci cand se trezesc la realitate, se lovesc zdravan de pamant. Nicio relatie nu este perfecta si nicio relatie nu dureaza fara munca. Iar asta este un lucru pe care ar trebui sa il invete nativii Pesti.

Au si o puternica tendinta de a se sacrifica pentru persoana iubita, insa o relatie este definita mai ales de raportul intre a da si a primi. Pestii trebuie asadar sa invete ca nu pot sa salveze o persoana care nu vrea sa fie salvata si ca nu pot sa isi traiasca viata incercand sa repare inimi.

Nativilor Pesti le este foarte greu sa se organizeze, sa fie practici si fideli unor rutine asa ca au nevoie in viata lor de o persoana care sa-i mentina cu picioarele pe pamant si sa ii smulga din visele lor.

Pestii isi doresc o conexiune profunda, isi doresc intimitate si au acest al saselea simt care ii ajuta sa simta imediat atunci cand partenerul de viata nu se simte bine sau are o problema.

Pestii au de asemenea tendinta de a idealiza notiunea de relatie, de a trai in minciuna, practic. Pentru ca ei se concentreaza mai mult pe cum ar trebui sa arate relatia perfecta, decat pe ceea ce traiesc in prezent. Au si tendinta de a grabi lucrurile. Insa Pestii sunt partenerii ideali pentru ca sunt tot timpul acolo atunci cand persoana iubita are nevoie de ei.

Nu este usor sa le castigi inima, trebuie sa o faci cu calm si bunatate. Si sa incerci, pe cat posibil, sa le rezolvi misterul. Sunt persoane devotate si loiale, iar atunci cand se indragostesc nu mai au ochi pentru altcineva.

Sursa foto coperta: Image by freestockcenter on Freepik.