Luna in astrologie este sufletul, emotia, amintirea, instinctul. Pozitia Lunii iti spune:

– ce fel de nevoi emotionale ai

– cum sa te manifesti echilibrat in functie de energia ei

– iti arata ce fel de relatii sunt sanatoase emotional pentru tine

– inseamna nevoia de baza pentru a-ti asigura supravietuirea

– raspunde de compatibilitatea cu partenerul.

Luna in astrologie joaca un rol foarte important. Ea raspunde de emotii si ne guverneaza primii sapte ani din viata. Copii fiind, crestem cu povesti cu printese si printi, toate cu finaluri fericite. Ne setam asteptarile, visam la o viata fabuloasa, si ne maturizam cu aceste idei in minte. Fericirea este ceva la care visam cu totii, dar pe langa faptul ca tine strict de noi, mai tine si de implinirea emotiilor si conectarea cu sufletele celor dragi. Dar, povestea e una, viata e alta. Din pacate nu toti oamenii ne implinesc. Tu stii unde ai Luna in astrograma si ce aspecte face? Ai gasit drumul catre sufletul celui drag?

Luna intr-un semn anume ori in functie de aspectele pe care le face iti poate BLOCA emotiile. Asa ca, uneori exteriorizarea nu are loc, asta duce la un interior agitat, de neinteles, apar frustrarile si starile contradictorii. Se ajunge chiar in punctul in care nici tu nu te mai intelegi si nici nu mai stii ce simti si ce vrei.

Iti las cateva chestii generale despre Luna. Dar, daca vrei sa te cunosti mai bine, sa te intelegi, te astept cu un mesaj pe Instagram – @sarcastic_astro ori pe contact[@]new6.devsck.ro si discutam in privat despre harta ta natala.

Luna in semne de foc

Persoanele cu Luna in zodii de foc – Berbec, Leu, Sagetator – se indragostesc repede, sunt pasionale, stiu ca au sarm si zambesc cuceritor mai ales cand detecteaza in raza lor vizuala posibili parteneri. Sunt ca niste pradatori, insa in interior nu arde atat de mult precum vor sa se arate. Fac asta pentru ca vor sa para interesanti si cer tot timpul validare din partea celorlalti. O lauda pentru o persoana cu Luna in semn de foc il ajuta sa isi echilibreze energia.

Foarte important, esential chiar, pentru un nativ cu Luna in zodie de foc este adevarul. Daca vrei sa il tii langa tine, spune-i adevarul. Intotdeauna. O persoana cu Luna in semn de foc prefera adevarul oricat de dureros ar fi in locul unei minciuni poate nesemnificative. Reactia este agresiva si ‘’arde’’ tot incat in urma ramane doar cenusa.

Nativii cu Luna in semn de foc isi pot lua acasa lumanari parfumate si le pot aprinde pentru relaxare si echilibrarea energiei.

Luna in semne de pamant

Pentru cei cu Luna in semne de pamant – Taur, Fecioara, Capricorn este esential planul concret si cel material. Nu sunt neaparat romanticii zodiacului, insa daca au confort, atunci sunt cei mai fericiti. Nevoile lor se bazeaza pe chestii palpabile si obiective trasate, cu teluri exacte.

Ca sa fie impliniti au nevoie pe langa discutii lungi la un pahar de vin si cu un platou de fructe exotice in fata si de atingere fizica, poate o imbratisare, poate o mangaiere, o atingere usoara.

Tot cei cu Luna in semne de pamant simt nevoia de plimbari in natura, sa se incarce cu energie.

Luna in semne de apa

Pentru tine este foarte important sa ai liniste, iar asta vine din siguranta interioara. Luna in semne de apa – Rac, Scorpion, Pesti. Luna la ea acasa este in zodiac Racului cea care raspunde de emotii, familie – siguranta intr-un cuvant. Asa ca, daca ai Luna in semne de Apa pentru tine conteaza foarte mult relatia cu familia, siguranta in propria familie, in casa ta. Te regasesti in spatial tau intim, poate fi camera ta, ori un loc anume in care energia ta este manifestata in conformitate cu emotiile tale. In general cei cu Luna in semne de apa se bazeaza foarte mult pe ceea ce simt si pe intuitie. Pentru a te echilibra poti vea acasa un acvariu cu pesti, ori sa locuiesti langa o apa. Te relaxeaza cand mergi la mare, la un lac sau auzi sunetul facut de apa care curge dintr-un rau.

Luna in semne de aer

Luna in semne de aer – Gemeni, Balanta, Varsator – ca sa se simta emotional satisfacuti au nevoie sa vorbeasca, sa comunice, sa imparta toate informatiile pe care le strang. Sunt persoane care iubesc sa fie inconjurate de prieteni, sa plece in mici vacante, si au nevoie sa fie tot timpul inconjurati de oameni. Nu conteaza ca sunt prieteni apropiati sau nu. Cei cu Luna in semne de aer nu suporta singuratatea. Curiozitatea este importanta pentru voi si o puteti satisface prin carti, filme, quizz-uri etc. Dialogul e ridicat la rang de arta si e essential ca voi sa va simtiti echilibrati. El se poate manifesta sub forma de povestire, barfa. Asa ca, daca ai Luna in semne de aer, comunica, nu iti reprima aceasta nevoie. Si plimbarile te ajuta sit e linistesc.